Cum caută UE să țină pasul cu China în cucerirea spațiului
UE e codașă la cucerirea spațiului și nu prea auzi des despre proiecte majore pe continent. Pentru că ele nu prea există, iar SUA și China sunt mult în față la acest capitol. Dacă cu americanii e greu să te bați din acest punct, Europa caută măcar să se apropie de chinezi. Dar drumul e extrem de lung.
Uniunea Europeană vrea să arate că face eforturi pentru a cuceri spațiul, un domeniu la care a rămas cu mult în urmă. Se promit acum fonduri mai mari pentru lansări de rachete, sateliţi de comunicaţii şi exploarea spaţiului. De fapt, se caută să se țină pasul cu ambițiile americane și chineze din dimeniu.
În ultimele decenii, Europa a încercat să construiască un acces independent la spaţiu faţă de pionierii SUA şi Rusia. Au existat mici excepții încadrate la categoria reușite, precum rachetele Ariane sau sateliții Galileo. Dar doar cam atât.
UE vrea să ajungă China din urmă
Europenii s-au uitat cu invidie la chinezi, atunci când aceștia au anunțat prima aselenizare pe fața îndepărtată a lunii. Peste ocean, companii private ca Space X și-au dat mâna cu NASA și au reușit să facă, de asemenea, progrese majore. În acest context, Europa vrea să arate că totuși se zbate să se urce în acest tren.
„Spaţiul este unul dintre punctele forte ale Europei şi ne alocăm mijloacele pentru a accelera activităţile”, a afirmat într-un interviu comisarul Thierry Breton, ale cărui atribuţii includ sectorul spaţial. El este, de altfel, și fostul director la companiei franceze de IT Atos.
Astfel, în premieră, bugetul UE va fi utilizat și pentru susţinerea noilor tehnologii de lansare a rachetelor, inclusiv a unora reutilizabile. UE va semna pentru prima oară un acord de 1 miliard de euro cu compania Arianespace, căreia îi va asigura o vizibilitate mai mare, în schimbul creşterii inovaţiilor.
„SpaceX a redefinit standardele lansărilor, aşa că Ariane 6 este un pas necesar, dar nu şi obiectivul final: trebuie să începem să ne gândim la Ariane 7”, a spus Breton.
Breton speră că Executivul UE va aloca 16 miliarde de euro pentru spaţiu în viitorul buget şi a spus că va propune un Fond European pentru Spaţiu, de 1 miliard de euro, pentru susţinerea startupurilor. Comisarul mai doreşte să lanseze o competiţie pentru a oferi startupurilor acces liber la sateliţi şi lansări, pentru a stimula inovaţiile.
Cum vor ajunge sateliții europeni pe orbită
Pentru sistemul de sateliţi de navigaţie Galileo, Breton a arătat că va devansa din 2027 în 2024 lansarea unei noi generaţii de sateliţi, „cei mai moderni din lume”, care pot interacţiona unii cu alţii şi oferi un semnal mai precis. Nu e clar, însă, pe ce se bazează când spune acest lucru, din moment ce pe orbită se găsesc acum sateliți mult mai sofisticați, în frunte cu cei trimiși de Elon Musk.
Breton vrea lansarea unui nou sistem de sateliţi care poate asigura accesul la internet de mare viteză pentru toţi europenii şi începerea lucrărilor la un sistem de Management al Traficului în Spaţiu, pentru evitarea coliziunilor care devin mult mai probabile din cauza creşterii numărului de sateliţi.
De remarcat, însă, că-n lipsa proiectelor majore, rămân, deocamdată, doar promisiunile. Și altele. Uite, de exemplu, ce spunea Agenția Spațială Europeană recent. Aceasta anunța că a pornit în căutarea de noi voluntari care să stea întinşi în pat 60 de zile, pentru a studia efectele vieţii în condiţii de imponderabilitate asupra corpului uman. Voluntarii vor primi pentru efort suma de 15.000 de euro.
Călătoriile în spaţiu sunt foarte costisitoare, motiv pentru care cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) încearcă să creeze condiţii similare în cadrul unor studii pe Pământ.